Aseara am fost si eu la teatru. Titlul piesei parea destul de interesant, afisul nu mai spunem, asa ca m-am hotarat sa ma duc. A fost vorba despre "Hotelul celor doua lumi".
Mai pe scurt: Actiunea se petrece intr-un fel de spatiu transcendet, acolo unde ajunge constiinta celor care se afla in coma. Oamenii sunt puri dpdv fizic, lipsiti de garboveala vietii "de jos", ei isi pot arata adevarata lor fata, fara interesele lor meschine, care aici nu le mai folosesc la nimic, pentru ca ele nu mai exista. Intre toti, un fel de Charon modern, doctorul S. ii trimite inapoi jos sau ii redirectioneaza Sus, dupa cum le este hotarata soarta.
Bineinteles ca infuzia de suprarealism si de replici de duh mi-a facut foarte bine, piesa mi-a placut foarte mult, poate cu exceptia unui mic amanunt din firul principal al ei: protagonistul isi invinge depresia si teama de viata, indragostindu-se.
In rest, actorii au fost foarte interesanti si aproape deloc patetici. Mi-a placut in special monologul astrologului Rajdapour, din partea finala a piesei, monologul care a conchis prin propozitia amenintator aproape de o blasfemie, "Dumnezeu e in coma!".
Tipatul sau m-a facut sa ies putin din obisnuinta privirii unei piese si din dorinta de a incerca sa observi care sunt ideile ascunse dincolo de replici si de mimica personajelor. Mi-am dat, pana la urma, seama ca aceasta piesa, in ciuda incarcaturii ei, este una destul de simplu de descifrat ca si mesaj: traieste-ti viata, dar nu uita sa speri ca exista ceva acolo Sus, altfel tot ce faci este sortit sa se sparga in mii si mii de bucatele infime.
A, si inca ceva: una din piesele de pe coloana muzicala este Clint Mansell - Requiem for a dream. Asta da alegere potrivita. (o gasiti si la mine la profil, la clip audio, daca s'teti asa curiosi)
In concluzie, sper sa mai tot fie dintr-astea, ca sa cheltui si cu alta ocazie banii aceia cu folos.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
păi... mai sunt niște piese faine la Dramatic, tot cu atmosferă din asta suprarealistă.
RăspundețiȘtergereÎn primul rând Femeia ca un câmp de luptă, dar care se joacă foarte rar. Merită, oricum.
În al doilea rând Tot ce se dă.
Ambele piese sunt regizate de Eugen Făt, foarte bun în opinia mea (mă hazardez să spun că e cel mai talentat regizor care pune în scenă piese la Galați).
Tot el se ocupă și de Labirintul Irinei, piesă care a avut premiera săptămâna trecută și care se joacă și duminica asta. N-am văzut-o încă, dar o să mă duc duminică. O creditez drept bună din cauza regizorului. Dacă e proastă, mă întorc și te avertizez.
Foarte tare. Mai ales faptul ca tu crezi ca eu locuiesc in Galati. Mersi mai ales ca ai sa ma avertizezi in legatura cu piesele din orasul tau. Cred ca vor cantari enorm:)
RăspundețiȘtergerea, mă scuzi. am crezut că locuiești, dacă ai fost la piesa asta. mea culpa.
RăspundețiȘtergere