Venus

Stipulez prin contract cu mine insumi ca, neavand dreptate intru totul pana acum, nu imi pot permite sa ma mai consider suveran si sigur peste ideile descrise. Vezi "A deveni" - vezi nourii prezenti. Cand m-am gandit sa scriu "Cronicile unui mizantrop in formare", gandind structura rationamentului, o piesa centrala era faptul ca pot fi o oglinda perfecta, care poate respinge lumina total, o oglinda pogorata din Inaltimi, un instrument al propovaduitorilor mitului lui Sisif, un veritabil robot uman, care poate deveni neimpresionabil si de fier.
Nimic, am vazut, nu s-a cristalizat niciodata in ceea ce am spus. Toate ambitiile mele de aroganta pot fi ravasite, intoarse, distruse, cotropite. Nu sunt o masa amorfa. Visul meu de a-l urma pe Camus in odiseea sa de metamorfozare, din "Mitul lui Sisif", intr-o piatra gri in Univers s-a autodistrus foarte simplu, printr-o simpla nada aruncata intr-un fel in eter.
Da, Venus, iubitul nostru astru, exponentul viselor din timpul constient si al visurilor colorate, al celor ce dau diversitate in lumea noastra. E mult mai complicat decat dorinta mea de a nu mai simti. E mult mai complex si structura vointei mele are o forma metacoerenta, nu e chiar asa de simplu. Insa este clar, fara a intra in detalii, ca nu pot deveni perfect in relatie cu mine insumi. Poate nu inca, nu stiu. Deocamdata insa, valoarea de input este 0. Ce ironic. Spun ca este 0 atunci cand trece curent, vorbind despre asta. Ce amuzant Esti.
Sunt cinic, oare, in suflet? Sa ma transform intr-un veritabil cinic si sa repudiez tot ce am declamat pana acum? Acest sir de intrebari este unul intim si va spun ca nu puteti raspunde la ele, pentru ca doar eu stiu ce mi-a daruit Celestul si ce posibilitati de valorificare ale cadoului mi-a oferit El.

Uite si un update, George dezinvolt, intr-un moment de conflict cu Venus si el :D