Sine qua non

Azi vreau sa vorbesc despre Frumos. Azi ma intriga Frumosul. Ma pune pe ganduri, astazi. Nu fiti dinozauri, eu nu sunt dinozaur. Nu incepeti sa cutreierati pe plaiuri, ca Matei. Nu vorba de vreun monolog ursuz si rece. Eu nu sunt Matei! Ma refer la forma sa cea mai prozaica, da, la ceea ce orice om, insipid sau inaltat, intelege.
Ce vezi pe strada si iti place. E frumos? Da, e frumos, pentru ca imi place. Desigur, cum nu. O privire fugara si interesul tau se trezeste la viata.
O poza in clarobscur. Linistea unei trasaturi minunate. Un suras usor si siguranta bucuriei de a privi in realitate ce se profileaza intr-o imagine. Este frumos? Si imi si place, pe deasupra.
Un arcan invizibil si o funie din cuvinte. "Conversatie placuta", mi-ar spune un debutant. Certitudinea unui zambet bogat si asteptarea ,pe nerasuflate, a sentimentalismelor ascunse. Un mod de a combate vidul care se lasase.
Ce te leaga de un om pe care nu il cunosti? De ce te magnetizezi instant, privindu-l si simti ca ai vrea sa ii furi toata esenta naturala, sa il cunosti in amanunt, sa ii descoperi toate sinuozitatile corpului, sa il sorbi, sa ii simti pulsul de viata si apoi sa nu regreti nimic?
Printre pornirile isterice catre o apropiere lipsita de cuvinte sau de formalisme, nu mai reusim sa intelegem nimic. Uite-ne, pitecantropii. Am redevenit pitecantropi. Ne-am dat de fapt valul de pe fata, de fapt, nu ma amagesc pe mine insumi.
Conditia de frumos devine asadar iremediabil una primara. Cel putin pentru un prozelit. O masura a potentialului. Oamenii arunca foarte usor cu flori in cei ce sunt frumosi. Le fac ghirlande, le exacerbeaza cadoul primit de la Dumnezeu si il transforma intr-o piatra de temelie... In mireasma de portocale, pusi la adapost de istericalele altora si mereu lasati sa se isterizeze ei insisi in voie. Frumosii isi permit sa zambeasca oricui, frumosii vindeca toate sferele de apa.
Nu stiu daca v-ati dat seama, dar cam toti suntem prozeliti, mai mult sau mai putin. Printre picaturile de apa, toti visam la frumosi care sa ne stearga pe fata si sa curete petele de machiaj ce s-au asezat pe obraji.
Spuneti-mi si mie, oare cine ar arunca cu pietre in frumosi? Cine ar lasa floarea din mana si ar culege de pe asfalt un pietroi? Cine si-ar distruge propriul piedestal? Nimeni!
"Somnul ratiunii naste monstri." Ei bine, somnul frumosului naste moartea viselor si a ghirlandelor.
Am aruncat cu noroi in Matei, dar se pare ca am ajuns la fel de posac si de necomunicativ ca si el.