Albatrosul lui Baudelaire

Domnilor, fortat de insomnia care ma tot chinuie de vreo luna, in seara asta am recurs la ajutorul barbituricelor. O pastiluta si momentan privirea mi-e incetosata de la somn.
Am vazut pana acum patru luminite. Si trei sunete ciudate. Placebo ftw!!
Am visat. Am avut un vis. unvis, pentru connaiseuri. Mergeam noaptea pe strada din fata blocului. Era primavara tarzie si salcamii incepusera sa mijeasca. Constant, primeam pachete de tigari si sticle de bere proasta. Nu stiu de unde veneau, doar ca mainile mi-erau pline de ele.
In aer, mirosul pestilential disparuse. Chiar simteam ca se poate respira si pe jos, prin iarba se vedeau lauri. Strada se lungise si parca ma hranea cu placerea de a merge. Fara nicio convulsie, fara convingerea ca e doar ceva efemer. Iluzia placerii disparuse, in locul ei existenta constanta a placerii de a. De a. Si atat. Nu pot continua, nu stiu ce pot scrie.
Ma simteam, pentru prima data, altceva decat un neofit, asa cum mi-s mai de obicei si aproape in toate zilele. Un neindemanatic, mana nu-mi mai tremura si vocea era plina, fara secretii bronsice. Puteam vorbi liber si fara emotii.
Nu mai eram timid. Eram bine. Eram lipsit de implicare. Legaturile disparusera si matricea indoielii si a amintirilor nu mai era acolo. Nimic din ceea ce vedeam in visul meu nu-mi mai inspira teama, ca pana acum. Necunoscutul se desfiintase, indoaila pur si simplu se speriase de entuziasmul meu.
Si vorbeam. Adulmecam. Imi simteam propriile onomatopee si gangureli de eliberare, cum altfel, stateau lipite de mine precum pudra de talc si nici sa ma fi saturat, nu le-as fi putut indeparta.
Apoi am simtit ca urc la inaltimea balconului din casa si prin el puteam observa ca odinioara Luna. Prin el puteam privi de la inaltime. Eram din nou un albatros. Si nu unul prins pe punte de marinari, ci unul privit de la inaltime si prin inaltimea sa. Disparusera mersul schiopatat si semiinconstienta, in locul lor puteam citi in stele si nimic nu mai era ca in realitate.
Jos misunau oameni, exact ca in Iona. Cu barne pe umeri si dintre toti, unul singur vorbea si nu mergea mut si metodic-repetat, precum Sisif. Si ala semana. Aducea mult.
Devenisem un al doilea Midas pentru mine insumi.
M-am trezit apoi. Si totul era la fel. Eram din nou legat de catarg.