Prosteli la pasul 3

Cum ma mai descurc? Ce am mai facut? Foarte bine, multumesc. Daca vorbim de fatada, desigur. Cu totii stim ca muschii se tin pe un schelet. Acum ganditi-va la un Arnold Schwarzenegger(am scris din minte, fara sa caut pe Google-yeah, right!) in plina forma, de abia iesit din sala in care a castigat Mister Univers, dar care sufara de "boala oaselor de sticla". Ah... Nici ca se putea mai buna comparatia. Si, oare cum altfel? Cum sa o dai in bara intr-un asemenea ritm? Si cu atat de multi? Sa iti arunce atatia oameni numele la gunoi? Spune-mi, rogu-te, daca poti. Caci eu nu pot. Motivele sunt, neimportante. E, desigur, o pedeapsa divina demna de Ivan cel Groaznic. Bineinteles, nu o sa fiu acum un detinut idiot... "Sunt nevinovat.. N-am facut..." Ba pe dracu'. Cum sa nu fi facut? Ma fac, desigur, vinovat, de a fi uitat ca sunt om. Ca am o constiinta, ca am un cuvant, ca "ce mie nu-mi place, altuia nu-i pot face". Si lista, bineinteles, poate continua cu piesele grele. Gresesti in fata lui Dumnezeu si El te corijeaza, asigurandu-se ca greselile din fata oamenilor vor fi tratate cu maxima asprime si duritate exemplara. Nemteste, daca imi permiteti licenta. Asa ca, precum orice detinut cu o minima doza de pragmatism, cersesc iertarea in genunchi. Demnitatea a plecat cand ai pasit in inchisoare, iar ultima bucatica de mandrie am aruncat-o la cos cand am zis "Da, e vina mea". Ratare... Suna perfect. Mai bine de atat nu se putea nici daca as fi scanat Dex-ul cu proprii mei neuroni.
Iar acum, pedeapsa finala... Birocratia emotionala a celor pe care i-ai ranit. O asteapta cu mare entuziasm masochistul din mine, care abia astepta sa mai muste putin din exhilibrul meu emotional "de fier". Si, nu am gresit cand am zis exhilibru... Incerc acum, desigur, sa creez o lamentare camusiana, perfecta numai prin natura sentimentelor implicate, nu si prin exprimarea precara pe care mi-o asum. Caci, vezi, greselile sunt ca iarba: trebuiesc cosite mereu, iar daca au fost odata acolo, vor avea mereu germenii raului la panda. Iar faptele bune sunt precum trandafirii firavi... Fara ajutorul si dragostea gradinarului, care nu numai ca ii scapa de buruieni, dar le si curata spinii, n-ar supravietui nici o secunda. Si, ca un punto finale, nu e nimic mai placut decat sa primesti "pa, sunt in oras".
Ma inclin.