Pasul 2 - Pentru suflet

Asa... Ce bine ca am reusit sa imi recapat contul. Dar nu conteaza. Voiam sa impartasesc cateva lucruri. Cu ce sa incep? A trecut atata amar de vreme, in masuri de timp adolescentine, incat nu stiu despre ce sa va spun mai intai. Cum mi-am pierdut capul? Vreti cu filosofie? Sa zic... Deci, zugravesc acum tabloul. Intre prieteni, radem, ne distram, jucam piatra-foarfece-hartie, cel de langa mine suge cu pofta dintr-un Kent.... Si poc! Dintr-o data iti pierzi mintile. Incepi mai intai sa iti relaxezi obrajii, apoi buzele ti se tuguiesc, ca si cum ai vrea sa o saruti. Si esti pierdut. Celorlalti le pari numai trist. Dar, tu, in fapt, esti pierdut. Asa.. dintr-o data, viata nu mai are sens. Nu mai ai nici un(niciun) sens sau vreun scop maret la care sa ajungi. Ai ratat startul si asa o sa o duci pentru totdeauna. Intrinsec, gandul tau scapata, gardianul mental adoarme chiar si pentru o secunda... si te gandesti... "Mai, oare ce ar fi daca as pune punct aici? Si as inchide caietul? Gata... Nu exista numai "Fratii Jderi".. Mai exista si schite sau poezii monostrofice." Si m-am speriat, recunosc. Tot ce a insemnat pentru mine bucurie a pierit atunci, pentru o clipa. Bineinteles, apoi toate mecanismele defensive au intrat alarmate in functiune. "Ce faci, mai?".."Ce-i cu tine, pacatosule?"... etc... etc. A trecut insa, slava Domnului. Iar acum... Incerc sa imi revin. Convalescenta, ati putea sa ii spuneti.