S-au terminat pasii. Sa facem salturi

Un schimb cultural. Asta a fost. Cand? Nu conteaza. Puteti sa ii ziceti Rock party. Oameni uniti de cateva trasaturi fizice, dar mai ales psihice comune. Parul lung, neingrijit(nu murdar, doar neingrijit), o perceptie distorsionata ca sa nu zic ostila asupra crestinismului. Si printre Christosi inserati intr-un buzunar de langa penis sau biserici care se inchina la segmentul terminal al digestivului, slalomul e greu. Mai ales cand apasa greu responsabilitatea ca esti diferit si ca e datoria ta sa nu lasi Numele calcat in picioare. Bineinteles, stingherit de faptul ca ma cunosteau 3-4 oameni din 25 (si chiar si aceia mi-au pus eticheta softcore din start, ca sa nu imi fie rusine sa tac), am tacut. Nu mi-a fost rusine. Pe moment, nu. Doar teama. Teama de anti-Dumnezeu si de prezenta lui in acea casa. Si n-am zis nimic; nici macar n-am plecat. Mandria si din nou frica m-au oprit. Mandru ca si eu puteam sta intre ei, chiar daca numai de pe o pozitie mai joasa. Speriat ca ar putea rade de mine, ca ma puteau infiera in rasul lor grotesc in acorduri de black... Am ramas. Cu unicul scut, cruci facute cu limba, spre a ma apara. Au trecut ca un bolid orele. Zidurile s-au estompat usor, usor, chiar daca fiecare nou-venit avea pe buze "Cine-i asta?" cand dadea noroc. Curand, reticenta a disparut. Au aparut, in schimb, greata si ameteala. Vinul husean, amestecat cu Bergenbier a culcat vajnici baieti si i-a adus la extaz. Betie-extaz. Inchei aici ca doare... Vorba artistului urban-soul.