Am reusit sa invat sa nu mai sper. Am contracarat orice forma de efuziune. M-am golit de isteria fericirii, de iluzia implinirii. Asa, am scapat de orice forma de narcolepsie spirituala. In orice moment, cautand dorinta de a ma umple de endorfine, as putea cadea in somn si moliciune... E prea riscant, nu pot permite ca aripile mele sa fie rupte; decat asa, mai bine nu le voi folosi niciodata si nu voi accepta niciodata posibilitatea ca ele sa se loveasca - de probabilitate nici nu mai pot vorbi. Am contopit toate aceste temeri si am actionat in consecinta, dorinta de a picura zahar intre striatiile muschilor pieptului a disparut.
Nu imi doresc povara aceasta si ea nu este data decat celor ce si-o asuma.
Asa ca titlul se justifica.... Da, servesc intuneric! Imediat ce refuz speranta, emisarul negarii lucide, muza lui Camus, imi apare in fata. Desigur ca servesc. M-am aliniat gandirii sale si accept negarea fara disperare. Stiu ca nimic din ceea ce mi-as dori n-ar putea fi permis in totalitate, refuz deci. Refuz orice. Refuz!
Si, precum un pustnic din vecie, ma izolez, imi fac provizii de negru si din ele ma voi hrani pana la sfarsit. Sunt un copil batran?
Nu cunosc, nu ma pot aseza deocamdata.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Tu ce vrei sa zici, ma?