Nicio grija, prietene... Placere e cata vrei.. Pe marginea prapastiei

Ok, o sa incerc ceva complet nou in seara asta.
Am vazut o poza. Ceva mai devreme. Apoi am fost sa fumez o tigara. Apoi iar m-am uitat pe poza, foarte interesant. Si mi-a venit o idee. Scriu frumos un articolas fara niciun fel de predicat, oricat de mic ar fi el, sa vedem ce iese. Mai ales ca am reusit sa strang niste seva.
Alrighty, sa vedem:
Sensibilizat, pe cineva. frumos, chip zambitor?. De neinteles si neputinta de a intelege. Prea complicat pentru mine, nu. Totusi, voracitatea cu care in trecut, dorinta exacerbata de conformatia personala de a face asta si probabil supradozajul de orgoliu. O suma alcatuita din alte sume mult mai mici, destul de verosimil, parerea mea.
Neputinta, apoi. Apoi ceva de la Depeche Mode in playlist, parca Blue Dress. Probleme cu memoria, totusi senzatia de neputinta inexorabila si perpetua. A, da, si apoi Occam's Razor de la 30 Seconds to Mars, putin nedumerit dar placuta dupa atata amar de vreme. Muzica pentru masele extaziate, totusi placuta si in concordanta cu starea data de poza.
Apoi, din nou ingrijorarea taioasa care parca nu si nu ma mai odata in pace. Apoi iar poza putin, apoi tigara. Acum din nou neputinta, caracteristica pana in maduva oaselor. Sufocanta, de nesuportat.
Si totusi niciun sunet. Tacere apriga. Nimic insinuat in peisaj, sunetele invizibile si fara vlaga pentru ochi si urechi.
Ce dracu'? Stereotipuri, stereotipuri. Orgoliu, orgoliu. Incapatanare prosteasca. Apoi iar putina incapatanare. Prosteasca, prosteasca. De ce, ma? De ce. Fara semnul intrebarii, o veritabila afirmatie de acum si un tipat, un urlet zanatic, martiriu poate? Nu, nu e vorba de asta. Doar de insolitul vointei si de incapatanarea iesita din comun, stereotipurile disparute din peisaj si nepasarea fata de lucrul firesc si normal in situatia de fata. De ce, ma? De ce nu?
Apoi aparitia, ca a unei ciume, a dorintei. A vrerii. Dorinta ca de ce o intrebare, ci doar o amintire, un cosmar satanic incheiat si apoi zambet si soare puternic de mai. Minunat ..Inexistent.
Din nou incapatanare si orgoliu si apoi o aura dintr-asta de mucenic, o anumita aroganta care aproape ca deasupra celorlalti si mult in fata lor. Un imbold pentru ego, ceva ce .
La nivel de metalimbaj, macar. La nivel de semne, de semnale, nimic insa. Apoi din nou realitatea pestilentiala si vidul implacabil. Nu. Insinuare, hai!
Niciodata!

Nu, nu vreau, Nu.