Maniheism in optica mea

Domnilor, hai sa zburam iar putin cu mintea.
Incep sa cred ca Lucian Blaga nu era chiar nebun cand a vorbit despre maniheism in Mesterul Manole.
Am irosit recent sansa de a fi curat si am facut multe lucruri idioate, fara sa imi pese. Pur si simplu am aruncat la gunoi orice sansa de a fi alb fata de Dumnezeu, m-am murdarit si in fata Lui am devenit acum o carpa goala, sunt probabil in vizor pentru o ratare epica, voi plange cu siguranta si hainele mi le voi rupe intru slavirea esecului. Voi lacrima si probabil ca o sa si tip, si El va avea dreptate, va sta in coltul lui din Divinitate. Isi va musca buzele de durerea pe care mi-o va pricinui, pentru ca va fi durere si sila si din nou zbierete isterice, dar va fi o varga a punitatii (asta e noul cuvant inventat de mine), va fi o revarsare de torente de nefericire si mizerie si haos sufletesc. Pentru ca le merit.
In jos, in spatele meu, deja se mangaie prin barba celalalt. Aproape ca plange de bucurie, isi infinge ghearele in stomac de fericirea frusta ca a reusit. M-a stropsit cu ispitele si i-a iesit, si lacrimile mele de acum, coroborate cu nepasarea faptul ca ma apropii din ce in ce mai galopant de infern ii gadila pielea arsa. Se bucura ca un copil cu o bomboana in gura. M-a mestecat usor, incet si a lovit exact cand eram cel mai vulnerabil. Din vina mea, fara scapare. Nimic mesianic, nicio aparitie alba, vreo aripa sa ma apere. Doar un negru si apoi tipatul si apoi lugubrul de dupa.
N-am stiut unde sa ma ascund. De fapt nici n-am constientizat pana azi ce sunt. Un pitecantrop.
Mi-e teama. Mi-e teamaca l-ai lasat sa faca ce vrea. Mi-e teama de maniheismul din mintea mea si de neputinta ca as putea fi lasat singur.

-Oh, ce idiot ma mai manifest in ultima vreme, la dracu', am nevoie de niste seva-